23 feb. 2012

Un Nou Scandal La Liceul N.V Karpen Din Bacau


Vă aducem la cunoştinţă un caz şocant, petrecut în Colegiul Tehnic de Comunicaţii Nicolae Vasilescu-Karpen din Bacău, acolo unde un elev în clasa a 12-a a forţat o elevă din clasa a IX-a (potrivit detaliilor trimise de un utilizator al http://www.antena3.ro/, care doreşte să rămână anonim, cei doi ar fi fost pentru o scurtă perioadă de timp iubiţi, apoi s-au despărţit) să întreţină relaţii sexuale orale chiar în BAIA ŞCOLII.
Ca să se mândrească sau să şantajeze tânăra, elevul a filmat toată acţiunea, apoi a trimis filmuleţul tuturor prietenilor din gaşca lui. Pentru că un scandal de aceste proporţii nu putea fi ratat, mai toţi băieţii din liceu au intrat în posesia imaginilor.
Utilizatorul www.antena3.ro spune că diriginta fetei, Alina P., nu s-a implicat în această problemă, deşi este foarte puţin probabil să nu fi auzit de acest scandal uluitor.

Se ridică din ce în ce mai multe întrebări cu privire la modul în care sunt conduse şcolile din sistemul de stat, cât de mult se implică profesorii în educarea şi creşterea elevilor pe care îi au în grijă, cât de bine sunt păziţi elevii, cum este posibil să se întâmple astfel de lucruri într-o instituţie de învăţământ!

Astazi Colegiul N.V Karpen a luat anumite masuri astfel toti cei care aveau materialul video pe telefon au fost obligati sa il stearga urmand ca luni sa vina procuratura sa ii verifice insa nu asta este tot elevilor le-a fost interzis sa faca orice declaratie.
Sursa Antena 3.ro

3 comentarii:

  1. numai la ctcnvkarpen bacau se poate intampla asa ceva

    RăspundețiȘtergere
  2. Super faza! Deci ,totusi sa nu uitam, fata acum este eleva la Colegiul Tehnic Anghel Saligny!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Si care e problema ta unde e ea eleva? poate fata a ajuns sa fie cu multe clase asupra voastra frustratilor ;) vedeti-va de viata voastra k nimeni nu e perfect

    RăspundețiȘtergere

 
Site Meter