Acum că cei 62% dintre absolvenţii claselor de a XII a au trecut de emoţiile examenul de bacalaureat, aceştia îşi vor întrepta atenţia catre facultatea pe care vor să o urmeze.
E bine de ştiut că începând de marţi 15 iulie facultaţile încep să primească cereri de înscriere până în data de 25-30 iulie(depinde de facultate), aceasta fiind prima sesiune de înscriere, cea de a doua urmând să înceapă în luna septembrie.
E bine de ştiut că începând de marţi 15 iulie facultaţile încep să primească cereri de înscriere până în data de 25-30 iulie(depinde de facultate), aceasta fiind prima sesiune de înscriere, cea de a doua urmând să înceapă în luna septembrie.
- Mai jos aveţi actele necesare pentru înscrierea la facutate!!
- » diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, precum şi foaia matricolă, ambele în original;
- » certificatul de naştere, în copie legalizată;
- » copia actului de identitate (buletin/carte identitate);
- » adeverinţă medicală tip, eliberată de cabinetele medicale şcolare sau dispensarul teritorial. Comisiile de admitere pot solicita, după caz, şi avizul medicului Universitaţii;
- » patru fotografii color tip buletin de identitate (3/4 cm);
- » pentru candidaţii studenţi se solicita: o adeverinţa din care să rezulte calitatea de student, copie legalizată după diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, precum şi după foaia matricolă (pentru studenţii care urmează al doilea domeniu);
- » în cazul în care candidatul este înscris pentru concurs şi la o altă facultate/domeniu, în locul diplomei de bacalaureat sau adeverinţei în original, va anexa o copie legalizată şi copia legitimaţiei de înscriere la prima facultate/domeniu, care se autentifică, dupa original, de către secretariatul la care se face prima înscriere;
- » diploma de licenţă sau diploma echivalentă cu aceasta, precum şi diploma de absolvire pentru absolvenţii care doresc să urmeze o a doua specializare;
- » chitanţa de plata a taxei de înscriere
- » candidaţii care doresc să urmeze al doilea domeniu (studenti/absolvenţi), vor prezenta o adeverinţă eliberată de facultatea primului domeniu/specializare, din care să rezulte numărul anilor în care au fost susţinuţi de la bugetul de stat;
- » actele doveditoare, în baza cărora se aprobă, la cerere, scutirea de taxăpentru înscriere (orfani de ambii părinţi, Casa de copii, urmaşi ai celor decedaţi sau răniţi în Revoluţia din Decembrie 1989, copiii personalului didactic din învăţământul superior, a personalului tehnico-administrativ din universitatea proprie şi a personalului didactic titular din învaţamântul preuniversitar (în activitate, pensionat sau decedat).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu